Din lumea mea

Problema cu câinii vecinilor a început în anul 2011 când, în urma neglijenței lor (comportament de altfel specific familiilor de romi), am fost nevoită să o iau la mine pe cățelușa lor care rămăsese paralizată în urma unui accident de mașină. Povestea ei am scris-o la vremea aceea si poate fi citita  aici . Ei bine, după ce s-au scăpat de ea și m-au încărcat pe mine cu o mulțime de probleme, au mai luat un pui, tot femelă. Când i-am văzut cu un cățel nou, pur și simplu mi-am ieșit din fire; cred că intuiam urmarea. Însă ei, foarte siguri pe ei mi-au taiat-o lung: ”A, nuuuuu, că de ea o să avem grijă!” Iar eu, neîncrezătoare, am scrâșnit un ”pe naiba”, printre dinți. Colac peste pupăză, în lipsă de inspirație (sau originalitate) și pe noua cățelușă au numit-o tot Nera, ceea ce deja o lega de predecesoarea ei.  Spre deosebire de prima Nera (devenită Sasha după noua ei viață), Nera2 era de talie medie spre mare, metis de ciobănesc german. Dacă la început au ținut-o în cas...

Trebuie neapărat să vă împărtășesc experiența mea în materie de igienă dentară la câini. Din toti cei șase câini pe care îi am în prezent, teckelii au fost cei mai sensibili în ceea ce privește apariția tartrului. Poate și datorită faptului că sunt bătrâni, au acumulat mai multe depuneri, dar problema la ei a fost mult mai gravă. Am încercat eu să-i curăt cu produse speciale de uz veterinar (periuța & pastă cu gust de carne), dar nu am reușit, pentru că teckelașii mei au fost dintotdeauna extrem de sensibiloși! De câțiva ani încoace pur și simplu nu mai suportam să mă uit în gura lor. Când mâncau sau când își deschideau gura, mă îngrozeam de ce vedeam, șă nu mai spun de miros. Iar stresul era cu atât mai amplificat cu cât nu reușisem să găsesc o soluție pentru a-i curăța, așa cum ar fi fost nevoie. Datorită vârstei înaintate (15 și 13) și a unui murmur cardiac, veterinarii cu care colaborez au refuzat să-i tranchilizeze. Apoi mai era și trista intâmplare a teckeliței uneia dintre...

De mult mi-am planificat să scriu despre patrupezii noștri și cum au intrat ei in familia noastră. Unii voit, altii intâmplător, alții forțând intrarea. Dar azi voi incepe cu ultima venită și rămasă. Că de la venirea ei au mai trecut alții prin casa noastră, dar au plecat spre alte căsuțe, mult mai bune pentru ei. Piky, că de ea este vorba, e o combinatie de pekinez (zic unii) sau de pincher pitic (zic altii). Cert e că întocmai ca toate rasele mici, are o personalitate uriașă. Când ne mai distrăm pe seama ei, ne place să amintim de complexul (sindromul) Napoleon, că tare i se mai potrivește.  ”Bestiuța familiei”, cum mai e numită, a aterizat la noi după o istorie zbuciumată. Pui fiind, a aparținut unei familii de țigani care mai mult o ignorau. Așa că de mică s-a obișnuit să se descurce singură și să lupte pentru existență. Vară fiind, nu se gândea nimeni să-i pună un vas cu apă la îndemână, așa că singura soluție pentru ea a fost să bea din apa în care femeia casei ...

Nu, nu mi-am abandonat blogul! L-am pus doar in stand-by, au fost alte multe ... de toate prin viata mea, asa ca prioritatile si-au spus cuvantul. Ce vroiam sa scriu neaparat aici e un subiect pe care il tot regasesc in viata romanilor, un laitmotiv provenit dintr-o mentalitate ingradita rau, care ma scoate din sarite. Dar nu din cauza a ceea ce ar vrea  ei sa transmita (ca oricum nu mai transmit decat plictiseala), ci prin usurinta bolnavicioasa cu care se preiau ad litteram expresii/vorbe lansate din preputul gandirii Si uite asa, "calamitatile" folclorului urban isi imprastie semintele ... Am primit si eu mesaje de genul "mai bine ai ingriji/ajuta un copil sau un batran, decat sa te ocupi de caini", iar acelasi mesaj/comment il poti regasi in absolut toate subsolurile la articole/poze privind animalele, pe net sau pe social media. Mi-e tot mai greu sa le accept prezenta si, din nou spun, nu datorita a ceea ce ar vrea sa transmita, ci prin folosi...