When shit strikes twice sau când ghinionul lovește la dublu

 Sper că am pregătit bine terenul cu acest titlu. Nu de alta dar fix așa ne-am simțit. 
La fix o săptămână după ce am pierdut-o pe Zguby, episod redat aici, un nou pocinog ne-a lovit, de data asta via Rocky. 
Despre cum a intrat el în familia noastră, am scris deja. 
Și tot cu acea ocazie menționam lucrul ce-l face pe el unic și special, în acord cu numele său:
Ca obicei prost pe care l-a dobândit (cred) datorită anxietății, e rosul pietrelor. Le suge/roade de zici că-s bomboane, apoi le înghite. Iar uneori i se blochează pe tractul digestiv, vomează și are dureri de burtă. Și atunci intră-n funcțiune" uleiul de parafină. Mulțumesc Doamne că de fiecare dată am reușit să rezolvăm problema, în câteva zile, doar cu ulei (chiar dacă de vreo 2-3 ori a trebuit să vizităm și veterinarul). Altfel nu știu ce m-aș fi făcut. Ideea e că nu se învață minte, deși îmi arată clar că suferă atunci când o piatra îl deranjează prin intestin. Se întinde des cu labele din față lungite și cu fundu-n sus, are o mutrișoară plouată rău, apoi vine pe pat cu burta în sus, dar dacă cumva îl mângâi și mâna îmi ajunge pe la burtică (zonă devenită foarte sensibilă), sare speriat. 
Am auzit de câini care înghit tot felul de obiecte necomestibile, de la mingiute, șosete, lenjerie intimă etc și apoi ajung pe masa de operație din cauza ocluziei intestinale. Și e cumplit pentru că, cel puțin în cazul lui Rocky, nu am cum să elimin factorul cauzator, adică pietrele din curte. Uneori mai adun ce văd la suprafață, dar el are un radar special care le detectează în pământ și sapă după ele. Noroc că nu o face tot timpul, pentru că e cel mai greu spre imposibil câine de doftoricit din gașca noastră.

Pe vremea când mi-a venit ideea cu numele, încă nu dezvoltase această pasiune. Pe semne că nu a fost chiar întâmplătoare găsirea numelui de Rocky (piatră, stâncă). Se prea poate să fi avut totuși o influență.

 La vremea cînd scriam rândurile de mai sus, în iunie 2019, în străfundul subconștientului simțeam pâlpâind un semn de exclamare, ca o avertizare pentru un potențial eveniment viitor. Care s-a întâmplat, în nefericitul început de an 2022. Între acea postare și până la acest episod, Rocky a mai consumat pietre, cu diferite ocazii, dar a reușit să le elimine cu tratamentul obișnuit: porridge de ovăz (fibre) în care amestecam uleiul de parafină; în 2-3 zile, cu același chin arătat prin limbajul trupului și din priviri. De data asta însă, situația nu a mai fost atât de ... „roz”. De obicei, consumul de pietre se lega de un eveniment ce-i producea stres, ori plecarea mea de acasă (nu mai mult de câteva ore) sau alte evenimente stresante din familie. Acum cauza a fost criza lui Zguby și eutanasierea ei. 

Rocky este un câine extrem de afectuos. Gazda perfectă pentru toți noii-veniți din familia noastră, ghid și mentor al puilor. 


    Fiecare „plecare” a membrilor găștii noastre patrupede a fost resimițită emoțional cel mai puternic de către el. După Freddy ne-a arătat suferința prin lipsa poftei de mâncare și a chefului de joacă. Stătea doar în pat, cu ochii triști, parcă așteptând. Și avea nevoie de multă atenție, mângâieli și pamper-eală.
Apoi, rând pe rând, ne-au părăsit Lucy, Bobo, Buliță. Iar amărăciunea din privirea lui Rocky oglindea atmosfera din casă și golul din sufletele noastre.  

    În ianurie, anul acesta, a trebuit să ne despărțim de Zguby. Preocupată să-i acord ajutorul de care avea nevoie în criză, nu am mai avut timp să-i urmăresc și pe restul cățeilor, iar Rocky a suferit. După ce s-a încheiat totul, la fix o săptămână, a început să vomeze și să ne arate semnele unei noi „degustări” de pietre. Am început „tratamentul uzual”, dar în ziua a 2-a, conținutul vomat arăta tot mai verde și mirosea foarte urât. Ceea ce m-a pus serios pe gânduri. Și am decis să nu mai așteptăm cele 3 zile ”uzuale”, ci să-l ducem la doctor. 

    Partea cea mai grea a fost să-l scoatem din curte, mai mult tras și împins, apoi băgat în portbagaj și dus la Cluj. Ghinionul a făcut ca la Biovet, clinica unde mergem de obicei, să nu le funcționeze aparatul de Rx, așa că a trebuit să mergem la Trivet. Ceea ce a fost și mai solicitant și stresant, pentru că clinica e pe o stradă foarte circulată, nu am găsit loc de parcare în apropiere, iar ideea de a-l duce pe Rocky în lesă era imposibilă. Așa că a trebuit să asteptăm până s-a eliberat un loc în fața clinicii și doar apoi să-l „descărcăm”. Iar până am reușit să-l imobilizăm pe masa de radiografii..., Doamne, ne-au trecut apele! Pe lângă faptul că este un câine extrem de fricos, care - în aproape 11 ani - doar de 2 ori l-am scos, și atunci tot cu ocazia „bomboanelor” înghițite, și tot cu aventuri de mai să-l scăpăm din zgardă, puterea unui câine de talia lui parcă sporește când e agitat. Iar stresul crește proporțional cu fiecare mișcare.


    Ei bine, într-un final am reușit să-l internăm la Biovet, după ce s-a văzut clar cum una bucată piatră (restul reușise să le elimine în cele 2 zile), ajunsese în intestin, obturând orice trecere. Drept pentru care operația a rămas obligatorie. În mod normal, în cazuri de ingerare de obiecte străine, primii pași sunt administrarea de vomitive. Dar în cazul lui Rocky, fiindcă deja vomase de mai multe ori, nu mai funcționa această soluție. Iar culoarea verde a conținutului vomei, mi-a explicat vetul, fusese dată de conținutului intestinului, ajuns să fie eliminat pe traiectoria inversă, datorită obturației. De unde și mirosul de fecale.  

    Ne-a fost foarte greu să-l lăsăm pe Rocky la clinică. Nu lipsise în viața lui de acasă și intuiam că avea să-i fie extrem de greu. La fel și personalului clinicii cu el. A doua zi a fost operat.

Cam așa arăta piatra. S-ar putea datorită formei cu colți să fi fost mai greu de eliminat, decît celelalte. Oricum, odată ajunsă în intestin, acesta s-a mulat în jurul ei, ca sub un aparat de vidat. 

    Următoarea zi după operație, la recomandarea vetului, am mers în vizită. Le-am luat și pe cățelușe cu noi. Pe Rocky l-am găsit liniștit, dormitând, dar când mi-a auzit glasul, a început să se agite. Iar când l-am scos în curte, tot la recomandarea vetului, să-și facă treburile sub observație - pt a urmări dacă scaunul e normal, numai chef de așa ceva nu avea el. Căuta în disperare o ușă deschisă de la mașină, să sară înăuntru și să plece. Mi-am dat seama că nu avea rost să-l mai țin afară, mai mult se agita. A fost foarte dezamăgit când s-a văzut dus înapoi, în țarc. Iar pentru ca să nu-l mai chinuim, am decis să nu mai mergem la el decât în ziua când îl vom aduce acasă. 
    Ceea ce s-a întâmplat peste alte 3 zile. Cu multă zarvă, sărit în mașină, plâns și neliniștit tot drumul spre casă. Un amestec foarte nepotrivit dat de exuberanța plecării de la spital, revederea cățelușelor și drumul acasă. A trebuit să-l mângâi încontinuu, cu brațul întins peste bancheta din spate, și doar așa a reușit să se calmeze. La fel și senzațiile de vomă pe care le avea. Tot din cauza agitației. 
    I-au trebuit vreo două zile să-și revină, odată ajuns în mediul lui. Prima zi a tot plâns și a cerut să fie mângâiat. Și noi, dar și cățelușele, am stat lângă el și i-am ținut de urât. Abia apoi și-a revenit și a putut să-și reia obiceiurile. De data asta, doar pe cele lipsite de pericole.


    Ca și concluzie: a fost o experiență traumatizantă atât pentru el, dar și pentru noi! Pe care vom fi extrem de atenți să nu o mai repete. De fiecare dată când iasă în curte acum, coborâm unul din noi cu el și-l urmărim cu ochi de vultur. Nu știu cât vom putea face asta și cât va ține figura, dar luăm în considerare și opțiunea de a-i pune o botniță. 
Sper să aibă parte de bătrâneți liniștite și să fie sănătos. Căci, așa cum a zis și veterinarul, analizele și look-ul nu arată deloc că ar fi vorba de un câine în vârstă de 11 ani! Doamne ajută. 















Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Glandele perianale și complicațiile de la posteriorul câinelui

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă

Rămas bun scumpul nostru mult iubit!