Din lumea mea

Ma pregătesc de mult să scriu o poveste-foileton despre istorioarele cățeilor îngrijiți la mine acasă (în foster-care). Unii dintre acești căței i-am luat la mine fiindcă erau prea mici sau prea bolnăviori pentru a sta în adăpost, alții mi-au fost aduși la poartă de persoane ce mă cunosc, iar alții au ajuns la mine parcă ghidați de forțe nevăzute, atunci când aveau mai mare nevoie de ajutor. Toți aceștia, după câteva luni de îngrijire, și-au revenit din problemele ce le aveau (boli, răni, traumatisme psihice), au învățat (în mare parte de la cățeii mei) cum se trăiește într-o familie, iar acum duc o viață fericită în alte țări, în familii minunate. Poate dacă nu aș fi ajuns să am propria organizație și adăpost, nu aș fi înțeles mare lucru despre complexitatea adopțiilor. Aș fi continuat să cred în cuvântul oamenilor, în speță a compatrioților mei, să cred că toti cei ce iși doresc un animăluț, îl vor îngriji, respecta și iubi la fel de mult cum o fac eu sau colegele mele. Doar că î...

Când te implici în salvarea animalelor, de multe ori te trezești prins în niște situații complicate, extrem de solicitante emoțional și, la prima vedere, fără ieșire. E ceea ce americanii numesc ”roller coaster”, iar noi l-am preluat de la ei pentru că denumește perfect îmbulzeala de stări pestrițe ce pun stăpânire pe tine într-un ritm frenetic.  O activitate ce implică emoții, sentimente arzătoare cu nemiluita, trăiri zbuciumate si complexe, te poate duce rapid la apoplexie, dacă pierzi controlul. În această activitate, majoritatea salvatorilor cad pradă reacțiilor afective puternice, iau decizii - nu la cald ci la fierbinte, iar rațiunea pălește în fața ”inimii”. Din acest motiv, mulți salvatori ajung sclavii emoțiilor, iar cei neimplicați în activitatea lor îi etichetează imediat ca ”persoană cu probleme psihice”. Nu că n-ar exista și persoane care într-adevăr au tulburări psihice patologice și printre iubitorii de necuvântătoare, însă ceilalți tind să-i bage în ac...

Dupa multele "incercari" din ultimii doi ani, mi-am zis ca e cazul sa stau "cuminte" si sa iau o pauza din activitatea de salvare a animalutelor. Si am reusit sa stau, dar pana nu demult. Un nou caz, semnalat pe o pagina locala de pe Face Book, mi-a atras atentia. Fiind vorba despre un teckelas in pericol de a fi urmatoarea victima a unor copii de tigani, nu am putut ramane indiferenta, asa ca mi-am anuntat disponibilitatea de a-l lua.  Era vorba de o femela tinerica pe care, cu ajutorul colegei mele care a rascumparat-o de la tigani, am apucat sa o sterilizez imediat si inainte de a o aduce in casa noastra. Ceea ce face acomodarea cu noul mediu mult mai facila, atat pentru un catel nou, dar si pentru cei ce locuiesc deja in acel loc. Asa ne-am facut cu o dulceata de teckelita pe nume Sasha, pe care am indragit-o din prima clipa! Prima zi a fost mai mult ametita si destul de tematoare. Pana s-a trezit complet din anestezie, spre seara i-a fost cam rau, a vomat...

Problema cu câinii vecinilor a început în anul 2011 când, în urma neglijenței lor (comportament de altfel specific familiilor de romi), am fost nevoită să o iau la mine pe cățelușa lor care rămăsese paralizată în urma unui accident de mașină. Povestea ei am scris-o la vremea aceea si poate fi citita  aici . Ei bine, după ce s-au scăpat de ea și m-au încărcat pe mine cu o mulțime de probleme, au mai luat un pui, tot femelă. Când i-am văzut cu un cățel nou, pur și simplu mi-am ieșit din fire; cred că intuiam urmarea. Însă ei, foarte siguri pe ei mi-au taiat-o lung: ”A, nuuuuu, că de ea o să avem grijă!” Iar eu, neîncrezătoare, am scrâșnit un ”pe naiba”, printre dinți. Colac peste pupăză, în lipsă de inspirație (sau originalitate) și pe noua cățelușă au numit-o tot Nera, ceea ce deja o lega de predecesoarea ei.  Spre deosebire de prima Nera (devenită Sasha după noua ei viață), Nera2 era de talie medie spre mare, metis de ciobănesc german. Dacă la început au ținut-o în cas...