Din lumea mea

În sfârșit am ajuns să scriu și despre povestea lui Rocky, un alt cățel pe modelul lui Ochișor . Dacă am învățat ceva în toții anii ăștia de rescuer, e că ciobăneștii - fie ei și metiși - au un bagaj genetic special. Și aici mă refer la ciobăneștii de turme. Dacă Ochișor era un exemplar cu origini în Ciobănescul de Bucovina, de Rocky am aflat (mai târziu și întâmplător) că e un metis de  Ciobănesc de Asia Centrală .  Doar că la vremea când l-am descoperit (din nou total întâmplător), nu se putea desluși nimic din frumusețea acestui câine remarcabil. Și din nou am avut convingerea, și cu acea ocazie, că Cineva-Nevăzut lucrează în așa fel ca omul potrivit să ajungă să dea peste un suflet în mare necaz. În cazul lui Rocky a fost să fie ca eu să am drum prin zona aceea, cu mâncare pentru niște căței ce-i țineam în curtea unor oameni. Rocky era al vecinilor acestora..., mai are oare rost să menționez și etnia lor? De obicei el stătea ascuns în spatele casei, dar ceva l-a înde...

Mi-a trebuit ceva timp ca să pot scrie această postare. E poate cea mai grea de până acum, grea prin durerea care presimt ca va răzbate prin fiecare cuvânt, dar trebuie să o fac. Va fi totodată și ca o sesiune de terapie pentru mine, care să mă ajute să eliberez, prin cuvinte, durerea din suflet. Încercam demult să mă pregătesc pentru acest moment, eram conștientă că va veni, fiind vorba de firescul vieții. Am fost alături de prieteni care au trecut prin așa ceva, însă nimic, niciodată nu te poate pregăti pentru a face față propriilor tale emoții atunci când se întâmplă.  Ele te pot înălța sau te pot doborî, într-o clipită. Căci, așa cum spunea cineva, existența momentului prezent este o respirație între ”uau” și ”poc”, adică momentele de bucurie/exuberanță maximă și cele aducătoare de durere mare, care îți produc căderi sonore. Cei care mă cunosc știu că Începutul  aventurii mele în lumea minunată a animăluțelor a început mult mai târziu decât mi-...

La sfarșitul lunii august am fost "cadorisiți” cu un pui de cățel, în cel mai nedorit mod, dar foarte frecvent. A fost aruncat în curtea noastră, ghidați după românescul principiu ”unde sunt mai mulți câini, mai încape încă unul”. Doar că binevoitorii ăștia neștiutori, habar n-au că a arunca un pui pe teritoriul unor adulți este similar cu a arunca o pradă în gura lupului. Noroc că i-am auzit urletele disperate ale puiului înainte de a ieși gașca noastră în curte, așa că l-am salvat la timp. Puiul era de fapt o fetiță, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu câinii abandonați. Și complet neagră, adică exact pe (ne)gustul românului.                Gălușca s-a instalat rapid în căminul nostru, făcându-se confortabilă imediat. N-a avut frică de ceilalți câini, din contră, a început să-i ia pe rând (=să-i fugărească prin casă). Cu excepția lui Piky, care deja și-a asigurat titulatura oficială de ”ba...

În termeni medicali este numită gastropexie, dar toată lumea (medicală sau nu) folosește termenul de ” dilatație sau torsiune gastrică ” (dacă vreți să aflați mai multe, dați clic). Pentru mine era o informație ce-mi trecuse superficial pe lângă ureche, de pe Face Book sau internet, dar nu credeam ca voi ajunge să o cunosc mai îndeaproape. Dar ca un fel de avertisment, în urmă cu câteva luni, mă împrietenisem cu o doamnă pe F.B. (tot mare iubitoare de teckelași), care-mi povestise despre batrânica ei de 16 ani cum, de bucurie că doamna revenise acasă după o operație și spitalizare, sărise din pat, iar această săritură îi fusese fatală. Nu imediat, dar a doua zi, pentru că făcuse torsiune gastrică și nimeni nu știa de ce cățelușei îi e rău. Și pentru că nu au putut acționa imediat, cățelușa s-a stins în drum spre veterinar. Povestea asta mi s-a întipărit puternic în minte, ca un semnal de alarmă. De fiecare dată când teckelașii mei vroiau să sară din/în pat, interveneam rapid. Do...

O altă poveste reușită este a unei cățelușe care a ”aterizat” pe aleea mea, într-o seară de iunie. Fetița vecinilor m-a sunat să-mi spună că avem un cățel nou prin zonă, că e de talie mică și foarte speriat, adică un fel de cod care s-ar traduce ”hai jos cu ceva papa de căței”. Am descoperit o cățelusă de mărimea teckeliței mele, galbenă cu alb, delicată și într-adevăr foarte sperioasă. I-am pus mâncarea jos și m-am așezat la ceva distanță de ea, să nu o stresez mai tare decât era deja. După cum înfuleca, dar și după urmele de sfoară de la gât, mi-am dat seama că  erau șanse mari să-și ducă traiul prin vreo comunitate de țigani. Odată ce și-a umplut burtica, s-a apropiat de noi mai cu încredere, arătându-mi o deschidere mare spre afecțiune umană. Nu o puteam lăsa în stradă, aia era clar, așa că am riscat și am dus-o în casă. Doar că s-a cam speriat de haita mea și a trebuit să-i țin la distanță de ea, până se mai acomoda cu noul mediu. În casă s-a instalat imediat în fotoliu și de...