Trei Fraţi Pătaţi la Turda Fest

 S-au folosit deja multe cuvinte pe tema ediţiei de anul ăsta a Turda Fest-ului. E uşor să critici şi să te dai atotştiutor când priveşti festivalul ca un simplu vizitator. Dar să te lupţi cu greutăţile, să depăşeşti provocările ce apar în construcţia unui proiect atât de amplu, să stai ore în şir, zi şi noapte muncind la fiecare detaliu, atunci vezi totul cu alţi ochi.

Opiniile mele sunt ale unui om care a cunoscut festivalul de la bun început, de la masa "proiectantului", de când era doar o simplă idee şi care s-a bucurat să fie martorul unei creaţii ce a prins formă şi a crescut an de an. Am fost în echipa organizatorilor timp de 3 ediţii şi Turda Fest a rămas în sufletul meu ca un proiect drag. Sunt sigură că la fel gândesc toţi foştii mei colegi, indiferent de relaţiile care le-au avut cu fundaţia. Acum mă bucur de festival de pe poziţia unui simplu participant, fără să resimt efortul istovitor, şi mă uit cu compasiune la cei din echipa organizaţională. Le văd cearcănele, le simt frustrările şi dezamăgirile şi mă bucur alături de ei. de orice reuşită, cât de mică. Vreau să cred că susţinerea mea morală înseamnă ceva pentru ei. Lăsând la o parte supărările mele legate de fundaţie la momentul în care mi-am dat demisia, nu voi putea niciodată să arunc cu pietre în acest eveniment, să îmi bat joc de efortul depus de oamenii din echipă. E o muncă titanică, făcută cu suflet, din suflet.

Îmi voi exprima însă marea dezamăgire pentru pierderea acestui eveniment mult aşteptat pentru oraşul în care m-am născut. După ce timp de 3 ani, luând parte la construcţia lui, am simţit mândrie şi bucurie pentru că se întâmplă ceva frumos, cu totul deosebit, în urbea noastră, acum, după 3 zile nu pot să nu fiu extrem de decepţionată că nu mă mai pot bucura de Turda Fest în oraşul meu. Am fost la Cluj şi m-a durut sufletul să văd lumea puţină ce se plimba în perimetrul festivalului, întrebându-se ce se întâmplă acolo. Mi-a plâns sufletul la ritualul tradiţional de nuntă, când la trecerea cailor şi a căruţei, am văzut doar câţiva curioşi şi mi-am amintit ce plin era centrul Turzii, anii trecuţi, când îşi făceau apariţia caii.  Apoi întreg spectacolul folcloric, cel românesc, dar şi cel internaţional, a fost atât de reuşit, dar pentru cine efortul???


 
 

 Turda a pierdut foarte mult prin mutarea festivalului la Cluj, la fel a pierdut şi festivalul!!!

Iar declaraţia celui căruia i-am dat 2 ani la rândul, din tot sufletul, votul meu, cum că: "Nu e o mare pierdere pentru Turda. Am demonstrat că suntem capabili să facem la Turda evenimente de mare ţinută", (aşa cum se redă în articolul de aici ) m-a jignit personal pentru că sunt un cetăţean al oraşului Turda care a depus eforturi considerabile pentru ca concetăţenii mei să se bucure de un eveniment de calitate.  Şi oricine ce ar insinua cu răutate gratuită, Turda Fest a fost cel mai de calitate eveniment ce a avut urbea noastră! Şi atât.


Acum am să mă desprind de emoţia şi amintirile organizatorului de Turda Fest şi am să reintru în "hainele" vicepreşedintei asociaţiei "Trei Fraţi Pătaţi", pentru care ediţia din acest an a Turda Fest a însemnat o mare victorie. Am reuşit să dăm spre adopţie 9 căţei abandonaţi şi să strângem o sumă frumuşică de bani, parafrazând sloganul "Un leu pentru Ateneu".  Iar din banii aceştia, săptămâna viitoare, vor beneficia de sterilizări şi vaccinari o parte din femelele abandonate pe străzi, care nu vor mai contribui la sporirea numărului de câini. 


Pozele de mai jos vorbesc de la sine despre prezenţa noastră la Turda Fest:














- ultimul puiuţ adoptat, Blanche, este un pui de ciobănesc, femelă, extrem de sensibilă, găsită de una din colege fugind speriată pe şosea, printre roţile maşinilor, în micro I. Când a ajuns la noi era atât de speriată şi traumatizată, încât tremura încontinuu şi nu îndrăznea să-şi deschidă ochii. Am pus-o alături de ceilalţi pui, iar cei de talie mică s-au cuibărit imediat lângă ea, căutând să sugă. Total dezorientată, i-a acceptat (deşi ca vârstă îi despărţea cel mult 2 luni) şi i-a încălzit cu trupul ei.
Noul stăpân al lui Blanche este un tânăr din CLuj, care în momentul în care a văzut-o, s-a şi îndrăgostit de ea. Ne-a mărturisit că a avut un pui de ciobănesc german, care a murit otrăvit şi după pierderea suferită, el şi prietena lui şi-au revenit extrem de greu. După ce a zărit-o pe Blanche, şi-a sunat prietena şi i-a spus că a văzut la expoziţie o căţelusă superbă, cerându-i voie să o aducă acasă. Iar prietena i-a răspuns că dacă lui îi place, e sigură că o va adora  şi ea imediat. Ne-a emoţionat profund şi ne-am bucurat pentru pufoşenia mică care, după ce a fost abandonată de un om fără suflet, a fost atât de norocoasă să fie aleasă de un om cu suflet mare.


Comentarii

  1. Ma bucur mult ca acei catelusi atat de draguti si-au gasit stapani iubitori. Clau R.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ooo, se pare ca pana la urma ai reusit. Welcome in my world, my dear!
    Iti dai seama ce mult ne-am bucurat noi ca "am scapat" de micuti si mai ales ca au fost alesi doar de oameni cu suflet. Speram sa mai fie si alte evenimente de genul asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Păcat că ideea aceea minunată din anii trecuţi se duce ... Rămân la părerea mea: dacă organizatorii ar fi făcut o ediţie chinuită, într-o locaţie amărâtă, dar la Turda, succesul ar fi fost imens, tocmai ca să se arate celor care nu au vrut să continue. Aşa, tradiţia s-a rupt. Pentru a face un TurdaFest 2010 ca şi cel din 2008, efortul va fi dublu! Pentru că mulţi turdeni au fost dezamăgiţi. Şi, ei nu bagă în seamă justificările (poate, pertinente) ale organizatorilor. Ei, poate, se bucură acum "aşa le trebuie!", fără să înţeleagă cât a pierdut comunitatea. Eu "văd" coşul de record în centrul oraşului, ca un monument ca care turiştii ar trage "ca muştele", lăsând totodată o mulţime de bani în trecere (la alimentara, la chioşcul cu vederi, la parcare, etc.). Păact! Din dorinţa de a face neapărat ceva nare a ieşit un ... fâs, păgubos pentru absolut toţi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am fost la Turda Fest din curiozitate si sambata si duminica, am vazut lume si nu putina mai ales in fata scenei. Mi-am cumparat afumaturi (foarte bune) din pacate nu am putut sa-mi umplu camara cu legume si zarzavaturi. Era un efort prea mare sa le transport la Turda.
    Sincer mi-ar fi placut ca evenimentul sa se desfasoare la Turda in Centrul orasului, era deja o traditie cu care ne mandream si un eveniment de tinuta care are prestanta. Din pacate autoritatile locale nu inteleg sau nu vor sa inteleaga impactul acestui evenimemnt si l-au lasat sa plece de la vatra.
    Revenind la ideea principala a Turda Fest la Cluj, eu nu consider ca a fost "un mare fas" a fost lume interesata, Clujeni dar si Turdeni cu care am calatorit in microbuze si care regretau ca evenimentul a plecat din Turda.
    regret faptul ca znumite ziare locale arunca cu pietre intr-un eveniment pe care ar trebui sa-l sustina, in schimb televiziuni si ziare nationale si regionale stiu sa aprecieze si sa sustina un eveniment ca si Turda Fest. Acest fapt ma pune pe ganduri, cine sta totusi in spatele acestor ziare locale oare nu aceeia care au lasat evenimentul sa plece?? Sa fie oare atata rautate in presa noastra locala incat sa nu vada lucrurile bune care se intampla datorita acestui eveniment sau totusi...

    Oricum ORGANIZATORILOR si VOLUNTARILOR Turda Fest multe felicitari, au dovedit ca pot face fata provocarilor. VA ASTEPTAM inapoi LA TURDA!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mă bucur că mai sunt oameni pt care acest festival le-a mers la inimă. I-am dat dreptate lui ZAmgfir, dar nu pentru partea cu fâs-ul. Oricum fâs-ul a fost alăturat festivalului de Gelu, încă pe vremea când şi eu mă număram printre cei care asudau pt acest proiect. Nu poate fi un fâs ceva la care munceşti mult şi pui suflet. Mai ales cei din presă ar trebui să ştie acest lucru. E greu să scoţi un ziar, e greu să te desparţi de el după ce ai dat tot din tine, inclusiv sănătatea ta şi timpul tău liber, dar să vină cineva să apoi să zică că nu e nici o pierdere, că oricum nu era mare lucru pt comunitate, miroase a invidie, a răutate şi satisfacţie în ideea în care, în opinia lor, cred că au scăpat de competiţie. Deşi se amestecă lucruri care nu sunt identice.
    Nu e vorba că ar fi cineva în spatele unor ziare, dar ştiu că dacă superi pe cine nu trebuie rişti să rămâi fără publicitate, pt. că majoritatea firmelor sunt legate, într-un fel sau altul, de administraţia publică. Nu de puţine ori am trecut prin aşa ceva, pe vremea când lucram la ziar. Dacă m-aş apuca să scriu întâmplările de atunci, mulţi ar sughiţa. Când supăram pe cineva, imediat începeau constrângerile. Există firme/persoane în care ai liber la criticat, adică liste albe şi negre. Aşa că, în calitate de administrator de ziar, alegi compromisul pentru a-ţi asigura propria creaţie, adică a proiectului în care ai pus totul, începând de la propriul tău suflet. Asta e tot.
    Şi da, foarte bine ai zis, felicitări tuturor celor care în fiecare an depun un efort considerabil şi asta pt că ei cred cu tărie în ceea ce fac.
    Sper că anul viitor se va cheltui toată această energie pentru oraşul în care ne-am născut şi trăim, lucru care ne dă dreptul să ne fie respectată opinia. Iar opinia mea de turdean get-beget este că vreau Turda Fest înapoi la Turda!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Thanks for coming to visit my blog!
    I loved watching your pictures. Sorry, I don't understand your language.
    Is there any way you can put one of those translators in your blog??
    Kisses and hugs
    Lorenza

    RăspundețiȘtergere
  7. The next post is specially for you. Welcome to my world. I love your and your Lorenza!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Vă mulțumesc pentru gândurile și cuvintele frumoase. Orice alt comentariu va fi șters.

Postări populare de pe acest blog

Glandele perianale și complicațiile de la posteriorul câinelui

Torsiunea gastrică - o afecțiune ce-ti poate ucide rapid animăluțul dacă nu ești pe fază

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă