Sasha - un puiut ghinionist, care ar fi fost deja eutanasiat daca nu ...

 Inceputul - Nera

Sasha (fosta Nera) este un metis de sorecar, in varsta de 7 luni, care a avut ghinionul (pana la un punct) sa ajunga in familia unor vecini de-ai mei, oameni saraci de etnie rroma, care nu stiu/inteleg ca si animalele inseamna o responsabilitate. Am zarit-o umbland in urma pasilor membrilor familiei, inca de cand era un puiut mic. Mi-a atras imediat atentia prin dragalasenia ei. Pe atunci nu aveam sa banuiesc ca peste cateva luni Nera va ajunge in familia mea. Imi era intotdeauna drag de ea cand o vedeam, dar in acelasi timp o compatimeam văzând ca nu este deloc protejata.

In luna mai-iunie, femeia din familia respectiva m-a rugat sa o iau pe Nera in adapost, din cauza unor presiuni ale unui vecin, consilier local, deranjat pentru ca latra prea mult. "A venit si politia la noi si ne-a atras atentia". In acel moment nu m-am putut abtine sa nu transmit cateva urari "de bine" catre respectivul consilier care reclama faptul ca este deranjat de un puiut de caine si mai apeleaza si la politie pentru asta. 

Din pacate noi, cu adapostul, ne aflam la inceputul perioadei de represalii din partea proprietarilor spatiului, care incercau tot felul de masuri pt a grabi mutarea noastra. Asa ca nu am putut-o lua pe Nera. Ghinionul a facut ca doar peste o luna familia din vecini sa ma caute din nou de data asta sa ma anunte ca Nera se pierduse in urma cu 2 zile, iar acum a aparut târâindu-și piciorusele din spate. In perioada aceea tocmai avusesem doua cazuri de catei loviti de masina, pe care nu i-am mai putut salva, cu toate eforturile noastre. Deja o vedeam si pe micuta din vecini avand aceeasi soarta si un nod mi s-a pus in gat. Cand am vazut-o, mi-am dat seama ca fusese lovita de masina. Coloana i se curbase la mijloc, avea un fel de dâlmă pe mijloc si se tragea pe labute. Era plina de rani, dar cu toate astea nu parea sa sufere. Era un puiut extrem de curajos si plin de viata. Membrii familiei au spus: "ce sa facem acum cu ea? Luati-o ca noua nu ne mai trebuie asa!". De obicei cand ma lovesc de astfel de atitudini, uit de toata diplomatia si rabufnesc. Asa am facut si atunci si am ocarat-o rau de tot de femeie, de a cascat niste ochi plini de mirare, dar n-a zis nici mâc. Si normal ca am si pornit in plans, o slabiciune pe care nu mi-o pot controla cand vine vorba de bietele animalute. 

Dupa mai multe investigatii, vizite la 3 medici, rezultatul a fost acelasi: coloana e rupta, iar maduva sectionata. Una din vertebre este pur si simplu facute aschiute. O operatie pe coloana reprezenta un risc mult prea mare, datorita posibilelor infectii care pot apare in urma unor astfel de interventii. Chiar daca am fost sfatuita sa o eutanasiez, pentru ca nu va mai avea o viata normala, m-am uitat in ochisorii ei si am vazut dorimta si dragostea de viata. Era plina de curiozitate, neastamparata, cu o pofta uriasa de mancare. Asa ca am luat o decizie care avea sa ma afecteze si pe mine si pe intreaga mea familie, dar stiam ca doar eu o pot salva. In adapost nu erau conditii pentru un caine paralizat. Nici nu puteam avea grija de ea cum trebuia. Asa ca am luat-o la mine.

Un nou inceput - Sasha

 Din momentul in care am adus-o la mine am stiut ca viata ei se va schimba in bine, in ciuda handicapului ei. Asa ca i-am pus un nume nou, Sasha, care suna mai international si poate fi usor pronuntat si de catre iubitorii/salvatorii de animale din alte tari. Asa a inceput aventura cautarii de sprijin pentru micuta paralizata.

Trebuie sa recunosc ca mi-a fost putin teama la inceput. Nu mai avusesem un caine cu nevoi speciale si ma temeam ca nu fac fata. Asa ca am inceput sa ma documentez. Toate ajutoarele mi-au venit prin Face Book, unde m-am inprietenit cu cateva persoane care aveau deja o experienta vasta in ingrijirea unor astfel de animale si au fost extrem de deschisi si de saritori. Asa am aflat ca existau organizatii care se ocupau doar de astfel de cazuri si asa am ajuns si la un domn care mi-a promis ca-i va face Sashei un carucior special pentru ca sa se poata deplasa. Asa am aflat ca nu poate sa foloseasca caruciorul pana nu i se fixeaza coloana prin cresterea de callus intre vertebre si pana nu inceteaza cresterea oaselor, fiind vorba de un pui inca. Am primit numeroase sfaturi despre cum trebuie protejate labutele paralizate de raniri, de frig etc. Am aflat ca animalele paralizate sunt predispuse la raceli, infectii urinare in speta. Asa ca a inceput sa devina o adevarata obsesie pentru mine cum sa o feresc pe Sasha de pericole. Dar ea nu avea nici o treaba. Isi continua viata linistita, plina de energie, stresandu-i la maximum pe cei 5 caini ai nostri, fiind mai activa decat toti 5 la un loc. 

In sfarsit un camin adevarat

Tot cu ajutorul Face Book-ului am inceput sa-i meditizez cazul in speranta gasirii unui camin. Am fost tot timpul constienta ca eu nu-i pot oferi, pe termen lung, toate conditiile necesare. Eu sunt tot timpul ocupata cu cainii de la adapost, sunt mult plecata de acasa, mai e si sotul cu problemele lui de sanatate etc. Apropo de asta, la inceput, sotul meu a cam respins-o pe Sasha de mi-a cam dat mari dureri de cap. Eu am crezut ca el trecand printr-o experienta asemanatoare, in sensul ca si el fusese paralizat, intre timp piciorul vindecandu-i-se, ramanand doar cu bratul paralizat, am crezut ca e un fel de empatie intre ei bazata pe intelegerea handicapului. Insa, din contra, sotul meu a fost extrem de afectat de imaginea Sashei in casa noastra, incepea sa lacrimeze cand se uita inspre ea si imi spunea ca nu suporta sa o vada taraindu-se pe jos. Eu am trecut usor peste acest handicap, pentru ca am observat dorinta mare de viata a Sashei si cum lupta din toata fiinta ei micuta pentru a trai si a dovedi ca isi doreste sa ramana in viata. 

Asa ca, incet-incet ne-am obisnuit. Atunci a aparut si o mare iubitoare de animale din Scotia, pe nume Gail, care a decis sa o adopte pe Sasha. Ea mai are 3 caini, dintre care o femela cu disfunctii neurologice care ii ingreuneaza motricitatea. Cu toate astea sau mai bine zis, datorita acestei experiente, Gail a dorit-o mult pe Sasha, in primul rand pentru ca, zicea ea, seamana extrem de bine cu Lucy a ei, doar ca in varianta mai mica. 

Asa a inceput o prietenie frumoasa via Face Book (pana acum eu nu am decat cuvinte de lauda pt FB, pentru activitatea mea fiind cea mai de pret unealta). Gail ma intreaba zilnic ce mai face Sasha, ii trimite pachete cu gustarele, hainute, jucarii si bani pt scutece. E persoana ideala pentru Sasha si m-am bucurat foarte mult ca Dumnezeu ne-a scos-o in fata. Ea ii va oferi Sashei tot ce are nevoie. A si vorbit despre cazul ei cu veterinarul cateilor ei, i-a facut programare la un centru special pentru recuperarea cainilor cu probleme motorii, etc. E cu adevarat devotata. Noi ii spunem "mama Gail".  

Sasha va pleca in Scotia pe 15 ianuarie, cu un transport special care duce caini din Romania spre cateva familii adoptatoare din Anglia. O parte din acesti catei sunt infirmi, paralizati in urma unor accidente de masini sau nascuti cu infirmitati. Multor romani li se pare incredibil sau o adevarata pierdere de timp ca cineva sa adopte un caine paralizat si sa cheltuiasca atatia bani si energie cu el, cand ar putea mult mai usor sa-l eutanasieze si sa ingrijeasca un caine sanatos. Dar eu am inteles ca nu avem voie sa dispunem dupa bunul plac al nostru, mai mult dictat de comoditate, de viata unei fiinte, doar pentru ca are un handicap. Asa usor ne-am debarasa apoi si de un copil handicapat sau de un adult. Viata insa inseamna efort, sacrificii si dedicatie pentru cei in nevoie. Altfel treci prin viata fara sa fi trait cu adevarat. 

Sasha - copilul salbatic al familiei

Sasha nu seamana cu nici unul din cei 5 caini ai nostri. Poate doar cu teckelii la incapatanare, dar ii depaseste cu brio. E extrem de posesiva, galagioasa, activa, mancacioasa, jucausa, saltareata etc. La inceput, noaptea dormea in patutul lui Lucy, teckelita noastra de 10 ani. Apoi, in timp, a observat ea, isteata mamei, ca Lucy si Freddy se bucurau de o mai mare atentie din partea mea, fiindu-le permis sa doarma cu noi in pat. Asa ca, zilnic, putin cate putin, ca o adevarata picatura chinezeasca, a insistat/persistat pana a fost luata si ea in pat. Adevarul e ca eu am cedat pt ca sa mai castig cateva ore de somn si liniste dimineata, cand ne cam dadea trezirea incepand cu ora 5. Trebuia sa-i schimb scutecul, apoi sa-i dau o ocupatie sa stea cuminte. Dar in timp nu mai tinea figura cu pacalitul, Sasha crescand si observand foarte atenta ce se intampla in casa noastra vizavi de ceilalti caini.

Daca cumva plecam de acasa, de ciuda incepea sa faca stricaciuni. Rodea usile, fotoliile, tragea jos perdelele etc. Din cauza agitatiei, scutecul ii cadea de pe ea, iar cand ajungeam acasa ma asteptau o multime de surprize neplacute. 

Asa am ajuns la concluzia ca Sasha nu e ca ceilalti caini ai nostri si avem nevoie de o solutie salvatoare pentru casa noastra. O prietena/voluntar al asociatiei noastre, Irina, a avut fericita idee sa cumpere o cusca  pentru transport si mi-a dat-o ca sa o tin pe Sasha. Asta a fost cu adevarat salvarea. Acum, de fiecare data cand plec de acasa o inchis in cusca, dar nu inainte de a-i umple jucaria de la mama Gail, osul Kong. 

 Mi-am dat seama ca ea nu prea primise afectiune inainte, doar asa de la distanta. Cand o mangaiam, pur si simplu incremenea, sorbindu-mi fiecare mangaiere. Apoi am inceput sa o pup pe gatut, sub botic si nu mai putea de fericire. Acum, abia asteapta seara, sa se vare in pat, sub patura mea. Sta cuminte pana dimineata si nu ne mai trezeste peste noapte, iar scutecul rezista pana ma trezesc si eu. Asta pentru ca nu se agita. Cea mai nefericita din toata treaba asta este Lucy, pt ca i s-a luat locul din pat. Dar e cumintica,  nu mai insista, ci merge frumos in patutul ei, acolo unde pana acum dormea Sasha. Oricum, schimbarea asta va dura doar pana la plecarea Sashei, altfel nu as fi lasat-o pe Lucy sa fie indepartata. Ea e primul catel al familiei, e batranica noastra acum si merita toata atentia. 

Mare iubire mare

Dintre toti cainii nostri, Sasha s-a atasat cel mai mult de Bulita, metisul de lup cu pitbull. Chiar daca e cel mai mare si in comparatie cu ea e gabarit depasit, Sasha nu a fost deloc impresionata de asta. S-a dus tinta la el. Cred ca l-a simtit mai bland. Ma rog, cu ea, ca daca il scot afara si vede un caine, e in stare sa-l pape de viu. 

Sincera sa fiu m-am cam temut la inceputul acestei realtii, imi era frica sa nu o raneasca cumva, dar au cainii modul lor de a-i proteja pe cei mai mici. Chiar daca uneori Sasha e chiar dura, parca zicand "nu ma tot feri atata ca nu-s de sticla" si trage de el de pe unde apuca, de zgarda, de gat, de coada etc, Bulita e un cuminte si rabda destoinic, ca un fratior mai mare. 

Dupa un timp, Sasha a inceput sa se joace si cu Zguby, adica ea s-a bagat cand a vazut ce bine se  distra Sasha cu Bulita. Ele doua se joaca tragand si intinzand de jucarii. Problema cea mare e ca Zguby se joaca foarte galagios, fiecare intinsoare de juarie fiind insotita de un latrat ascutit. Asa s-a invatat sa faca si Sasha. 

Cu Patrunjel, pe de alta parte, relatia nu a fost atat de reusita. Adica Sasha, cu curajul ei nebunesc, s-a apropiat odata de dosul lui asta sensibilu', l-a mirosit si poate si atins nitel, destul cat sa-l faca pe Patrunjel sa sara ca ars si sa-i traga o muscatura de avertizare. Ei bine, dupa episodul asta, Sasha nu l-a mai iertat. Mi-l tine minte si in ziua de azi si cum isi face Patrunjel aparitia in camera noastra, cum il alunga Sasha imediat, printr-un latrat violent. Cam la asta se rezuma relatia lor. In rest, pot sa spun ca daca pana acum Patrunjel era mancaul familiei, reusind sa termine din farfurie cat ai zice peste, acum Sasha e ingerasul care termnina prima din farfurie. In cazul asta nu e cel mai feriti lucru, pt ca aproape ca nu mesteca hrana, doar o inghite. De cateva ori a si vomat dupa, dar nu se potoleste. Sper sa o corecteze mama Gail. A spus ca o sa-i cumpere un bol special, cu niste umflaturi inauntru, care sa incomodeze la prins mancarea dintr-una, provocand cainele sa fie mai atent cand apuca hrana. 

In loc de incheiere

Episodul Sasha din viata noastra va fi cu siguranta unul memorabil. Pe mine m-a invatat multe, dupa experienta cu sotul paralizat, mi-am dat seama ca un animal paralizat are nevoie de aceleasi lucruri, de aceeasi ingrijire si afectiune. Asa ca, nu diferim mult de animale si nici ele de noi.

Sper sa fie intr-un ceas bun pentru Sasha si chiar daca a trecut prin acest accident nefericit, viata ei sa fi luat o turnura pozitiva pentru ea.

In incheire pot sa afirm cu tarie ca Sasha ar fi fost unul din multi catei nefericiti care ar fi ajuns eutanasiata daca nu ar fi fost mai multi factori in joc, care sa-i salveze viata.

Thanks to all our Face Book friends who helped Sasha from the very beginning and encouraged me to rescue her.