Din lumea mea

Știu că acesta se vrea a fi un blog despre animale. Dar nu pot să nu amintesc, din când în când, și despre oamenii de pe lângă ele. Salvatorii, rescuer-ii, iubitorii de animale, cum vreți să-i numiți. Tot aceia care capătă și etichetele de ”nebuni” pentru că fac multe din ceea ce alții nu ar putea face, dedicându-se până la epuizare. Dar nu despre cei care se transformă în hoarderi voi vorbi, deși pojghița care-i desparte se poate subția oricând. Salvatorii la care vreau să fac referire încearcă să păstreze un număr gestionabil de animale, cărora le caută adoptatori și, chiar dacă se despart greu de ele, sunt conștienți că perioada petrecută împreună este doar o stație din lunga călătorie spre ceva mult mai bun.  Postarea aceasta le este dedicată acelor doamne pe care le-am cunoscut și care sunt prezente în sufletul meu, chiar dacă unele au părăsit deja această lume. Dar nu le voi uita niciodată. Deși îmi promisesem ca pe blog să scriu povești cu happy-end, o discuție care am...

Aura acestui animal este atat de puternica incat poate proteja intreaga familie si intreaga casa. Vrem sa iti spunem ca pisicile nu se perinda pe langa picioarele tale pentru ca le este foame sau vor atentie, ci pentru ca au o forta magica, astrala, prin care vor sa te protejeze. Cel care goneste pisica in acest moment, indeparteaza energia pozitiva. Data viitoare, trateaza cu afectivitate pisica, iti vrea doar binele. Pisica protejeaza caminul de energiile negative si de spiritele rele. Pisica te ajuta foarte mult daca te muti intr-o casa noua sau mergi intr-un loc unde s-au petrecut lucruri rele. Atunci cand pisicile torc, ajuta chiar la tratarea anumitor afectiuni osoase, deoarece emana o energie de aproximativ 25 Hz. Atunci cand o pisica simte un spirit in casa, incepe sa il urmareasca pentru a-i afla intentiile. Pentru a se asigura ca acest spirit nu ii distruge mediul energetic, pisica face tot posibilul sa elimine spiritul. Daca nu functioneaza, pisica incearca sa pri...

Intro: E interesant cum viața (sau ”Acel-Ceva” care lucrează din background pentru tine), îți dă de lucru în anumite momente cheie, parcă pentru a te ajuta să depășești evenimente grele sau urmări ale acestora.  În cazul meu, din iulie anul trecut, când - fix de ziua mea - bunica soțului încetase din viață, începusem să mă lupt cu episoade foarte urâte de atacuri de panică. Înainte de decesul bunicii, trecusem prin 2 săptămâni de stres intens, simțind deasupra capului - balansându-se ca o secure - amenințarea neurologului de a ne-o da acasă. Iar ea, la 93 de ani, (după un atac cerebral) era paralizată, în incapacitate de a se mișca, de a vorbi sau de a mânca. Gândul că aveam să îngrijesc un al treilea bolnav grav, dar nu atât asta, ci faptul că nu avea cine să mă ajute și iminența unui deces în casă, îmi ridicase la maximum gradul de alertă interioară. Conștientizam că acest lucru era deja peste puterile mele (ajunse secătuite de îngrijirea celor dinainte, soțul și mama = spatel...

Nu-mi place să scriu despre lucruri triste. Adică încerc ca prin puterea cuvântului să dau mai departe mesaje care să ajute, să meargă la sufletul oamenilor și să ridice moralul. Astăzi însă eu am nevoie de astfel de mesaje, dar pentru că nu le-am găsit, am ales terapia care funcționează cel mai bine în cazul meu - scrisul.  Zumzăie Facebook-ul cu urări de 8 Martie, pentru mame, pentru femei. Oricât încerc să trec rapid peste ele, tot nu pot să nu mă ducă cu gândul la mama. Și pentru că ea a avut ultimii ani foarte grei, iar eu alături de ea (vrând-nevrând) am fost impregnată cu acea stare chinuită a ei, încă lucrez la curățirea acelui ”balast”, de 3 ani. Dar azi (începând de azi noapte chiar), tot acolo mi-au alunecat gândurile. Pesemne ca să am altceva de ”ronțăit”, dar nu care cumva să mă și ridice din starea de dezolare, primesc un mesaj ce m-a tras și mai și spre fundul gropii.  Despre iubitul Ochișor. Pentru cei ce citesc postările mele, știu deja povestea lui. ...

De mult mă bântuie subiectul ăsta! Și nu de ieri, de azi! Au trecut mai bine de 10 ani de când sunt implicată în activitatea de salvare a animalelor. Chiar dacă nu mai sunt activă în munca de la adăpost (din motive personale), au grijă alții să-mi pună-n cârcă animalele lor nedorite. Așa că, oricât încerc eu să păstrez un număr echilibrat de animăluțe în cadrul căminului personal, mă trezesc că-mi aruncă alții animalele lor în ograda proprie. Și mă scoate din sărite că n-am posibilitatea (încă) să fac ceva în privința asta. Acum sunt nedormită de 3 săptămâni, după ce un neisprăvit m-a ”cadorisit” cu doi pui, vai de capul lor, după ce mă oferisem cu foster la o cățelușă adultă, de talie mică. Așa că acum am 3 în plus față de efectivul meu normal (5+3=8), ceea ce îmi dă foarte mult de lucru, pe lângă oboseala acumulată de lipsa somnului. Și anii care au trecut mi-au solicitat resursele proprii peste doza suportabilității, așa că astfel de eforturi întind (din nou) la maximum ”elasticul ...

În sfârșit am ajuns să scriu și despre povestea lui Rocky, un alt cățel pe modelul lui Ochișor . Dacă am învățat ceva în toții anii ăștia de rescuer, e că ciobăneștii - fie ei și metiși - au un bagaj genetic special. Și aici mă refer la ciobăneștii de turme. Dacă Ochișor era un exemplar cu origini în Ciobănescul de Bucovina, de Rocky am aflat (mai târziu și întâmplător) că e un metis de  Ciobănesc de Asia Centrală .  Doar că la vremea când l-am descoperit (din nou total întâmplător), nu se putea desluși nimic din frumusețea acestui câine remarcabil. Și din nou am avut convingerea, și cu acea ocazie, că Cineva-Nevăzut lucrează în așa fel ca omul potrivit să ajungă să dea peste un suflet în mare necaz. În cazul lui Rocky a fost să fie ca eu să am drum prin zona aceea, cu mâncare pentru niște căței ce-i țineam în curtea unor oameni. Rocky era al vecinilor acestora..., mai are oare rost să menționez și etnia lor? De obicei el stătea ascuns în spatele casei, dar ceva l-a înde...

Mi-a trebuit ceva timp ca să pot scrie această postare. E poate cea mai grea de până acum, grea prin durerea care presimt ca va răzbate prin fiecare cuvânt, dar trebuie să o fac. Va fi totodată și ca o sesiune de terapie pentru mine, care să mă ajute să eliberez, prin cuvinte, durerea din suflet. Încercam demult să mă pregătesc pentru acest moment, eram conștientă că va veni, fiind vorba de firescul vieții. Am fost alături de prieteni care au trecut prin așa ceva, însă nimic, niciodată nu te poate pregăti pentru a face față propriilor tale emoții atunci când se întâmplă.  Ele te pot înălța sau te pot doborî, într-o clipită. Căci, așa cum spunea cineva, existența momentului prezent este o respirație între ”uau” și ”poc”, adică momentele de bucurie/exuberanță maximă și cele aducătoare de durere mare, care îți produc căderi sonore. Cei care mă cunosc știu că Începutul  aventurii mele în lumea minunată a animăluțelor a început mult mai târziu decât mi-...